tel: 0743 143 333    email: office@ultrajet.ro

Inchiriere Aparate pentru foraje orizontale dirijate

Procedeul s-a dezvoltat plecand de la forajul vertical, utilizat, in special, in industria petroliera. Aceasta tehnologie permite depasirea problemelor ingineresti asociate saparii unor santuri, diminueaza costurile sociale si participa la restaurarea amplasamentelor contaminate [M. Stéphan Montambeault, director la Forage Directionnels C.D.G. Inc.].

In functie de situatia din teren se pot adopta diferite lucrari de constructii, realizabile prin intermediul forajului orizontal directionat. Forajul directionat poate fi folosit pentru subtraversari sau pentru instalarea chiar sub carosabil (pe distante in jur de 50 m, intre caminele de vizitare) a cablurilor si conductelor de mici dimensiuni. De asemenea, metoda poate fi folosita la consolidarea prin injectie a terenurilor instabile si afectate de alunecari si eroziuni torentiale din zona cailor de transport si a podurilor. Prin realizarea de drenaje si injectii de material la baza versantilor care prezinta risc de pierdere a stabilitatii. Dar cu metoda forajului orizontal se pot rezolva foarte usor problemele geotehnice de stabilitate si consolidare. Procedeul mai poate fi folosit pentru eliminarea oricaror situatii de poluare, fiind aplicabil la recuperarea oricarui tip de poluant de interes economic (gaze, petrol etc.) prin realizarea de foraje care pot ajunge direct in centrul zonei contaminate.

Tehnologia de foraj orizontal directionat reprezinta un sistem de foraj rotativ, hidrodinamic, dirijat si axat pe trei principii tehnologice de baza:

  • utilizarea unei scule de sapare (organ de lucru) rotative, avand forma de lance cu varful tesit;
  • avansarea pe orizontala in sistem rotativ si prin dislocarea terenului pe baza injectarii sub presiune inalta a unui jet de fluid special de foraj, ce indeplineste concomitent si functia unui agent de gresare;
  • pilotarea dirijata de la suprafata a tijelor si dispozitivului de forare, prin teleghidaj, cu ajutorul unui emitator de unde electromagnetice si al unui calculator de parametri (unghiul de inclinare, viteza si directia forarii), ceea ce permite ocolirea obstacolelor si iesirea cu precizie la locul dorit a forajului subteran.
Este necesar sa se prevada o suprafata de lucru atat la intrarea cat si la iesirea forajului.

Metoda forajului orizontal dirijat, cea mai moderna metoda de pozare de conducte in subteran, insumeaza urmatoarele etape tehnologice:

  1. Etapa initiala, a forajului pilot, consta in executia unei deschideri in sistem umed, folosind un fluid de foraj pe baza de bentonita. Fluidul (noroiul) de foraj, transportat printr-un sistem de prajini catre un cap de foraj, preseaza materialul intalnit si se amesteca cu acesta formand o crusta de jur imprejurul deschiderii forate.
  2. Etapa intermediara, a forajului de largire, consta in retragerea sistemului de prajini - cap foraj, inlocuirea capului de foraj cu un cap largitor si executarea din nou a forajului, la cote mai mari. Etapa se repeta pana la atingerea cotelor proiectate;
  3. http://cms.ultrajet.ro/img/foraj_orizontal_dirijat_2.jpeg
  4. Etapa finala, a tragerii conductei, consta in detasarea capului largitor la extremitatea opusa locului de initiere a forajului si inlocuirea acestuia cu un cap de tragere la care se ataseaza conducta ce urmeaza a fi pozata. Prajinile impreuna cu capul de tragere si conducta se retrag spre instalatie, conducta ramanand pozata in subteran.

Avantaje tehnice


  1. Elimina transportul si depozitarea materialului;
  2. Mentine intacta structura solului;
  3. Este posibila indiferent de gradul de saturare a solului;
  4. Este posibila in situatii in care santul deschis nu este realizabil;
  5. Permite depoluarea si recuperarea oricarui poluant de interes economic (gaze, petrol etc.);
  6. Este aproape independenta de clima.

Avantaje economice


  1. Este rentabila datorita preturilor rezonabile si vitezei mari de lucru;
  2. Elimina cheltuieli cu spargerea, transportul de pamant si refacerea suprafetelor de carosabil;
  3. Asigura desfasurarea activitatii si in timpul sezonului rece si ploios.

Avantaje ecologice


  1. Nu afecteaza fauna si flora in zona de lucru;
  2. Nu polueaza mecanic, chimic si fonic mediul;
  3. Permite decontaminarea solului;
  4. Evita dislocarea de soluri contaminate.